Deputatul PNL Claudiu Răcuci a anunțat că va demara elaborarea unei popuneri de modificare a legislației fiscale, astfel încât atât subvențiile primite de fermieri de la Uniunea Europeană, cât și terenurile lucrate să nu mai fie impozitate, începând cu anul 2020.
”Am decis să promovez la nivel legislativ două măsuri care ar sprijini în mod substanțial activitatea fermierilor români. Vreau să susțin aceste două măsuri, pentru că Guvernul României nu a făcut nimic în ultimii 7 ani pentru fermierii români, iar acest lucru se vede în creșterile spectaculoase al prețurilor pentru legume, lactate și carne din piața românească. Dacă în ultimii ani nu ar fi existat sprijinul financiar al Uniunii Europene care să-i sprijine pe fermierii români, nici nu ne putem imagina ceea ce ar mai fi rămas din agricultura românească”, a afirmat Claudiu Răcuci, conform unui comunicat de presă.
Liberalul a punctat că reprezentații PSD au promis de ani de zile că îi vor scăpa pe cei care trudesc în agricultură de aceste impozite împovărătoare, însă i-au mințit pe oameni, doar ca să le ia voturile.
”Recent, m-am adresat domnului ministru Petre Daea în legătură cu eliminarea celor două impozite, iar domnia sa mi-a spus că este de acord cu eliminarea lor și că susține chiar și domnia sa aceste măsuri. Din păcate, domnul Daea a dat vina pe Ministerul Finanțelor Publice căruia i-ar aparține competența materială pentru eliminarea supra-taxării fermierilor români. Consider normal că și dacă PSD va susține o asemenea măsură, atunci voi propune eu ca atât terenurile lucrate, cât și subvențiile primite de fermieri să nu mai fie impozitate, începând cu anul viitor. Am ca probă scrisoarea domnului Daea în care mă asigură că va susține aceste măsuri. Proba adevărului va veni, însă, la vot, în Parlament. Acolo se va vedea dacă PSD chiar ține cu fermierii români sau continuă să-i mintă și astăzi, în ceasul al XII-lea”, potrivit sursei citate.