vineri, februarie 23, 2024

Clotilde Armand: Cetăţenii au învins astăzi opoziţia îndârjită a majorităţii PNL-PSD

Astăzi, cetăţenii din Sectorul 1 au obţinut o victorie importantă în faţa opoziţiei politice din Consiliul Local. Prin prezenţa lor masivă şi determinarea de a-şi susţine nevoile şi priorităţile comunitare, au reuşit să impună votarea unor proiecte fundamentale pentru dezvoltarea Sectorului 1, spune edilul Clotilde Armand.

„Cetăţenii au învins astăzi opoziţia îndârjită a majorităţii PNL-PSD. Au venit în Consiliul Local Sector 1 şi şi-au spus punctul de vedere. În faţa argumentelor şi a evidenţei, consilierii PNL-PSD au votat aceste proiecte esenţiale pentru Sectorul 1. Este victoria cetăţenilor împotriva politicienilor PNL-PSD care au o singură misiune în Consiliul Local, să respecte ordinele gradaţilor din conducerea partidelor: „Blocaţi-o pe Clotilde Armand!”, declară Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

În cadrul şedinţei Consiliului Local de astăzi, s-au votat şi aprobat următoarele proiecte: bugetul pentru anul 2024, care reflectă priorităţile şi necesităţile reale ale locuitorilor din Sectorul 1, preluarea în administrare a Străzii Turda şi a Bulevardului Laminorului, pentru a le asfalta şi moderniza, contribuind astfel la îmbunătăţirea infrastructurii şi a condiţiilor de viaţă ale comunităţii dar şi refacerea faţadei Blocului O din Calea Griviţei nr. 399, o măsură necesară pentru îmbunătăţirea aspectului estetic şi a calităţii locuinţelor din zonă.

De asemenea, adoptarea bugetului pentru acest an permite derularea marilor proiecte de investiţii ale administraţiei locale din Sectorul 1: modernizarea şi asfaltarea străzilor, construirea de noi corpuri pentru şcoli şi licee, reabilitarea pieţelor, finanţarea spitalelor şi a unităţilor de învăţământ din Sectorul 1 dar şi plata celor mai mari burse şcolare din România.

spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner