Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a acuzat că Guvernul Ciucă a plagiat programul de la Sectorul 1 privind acordarea unui sprijin anticriză populaţiei, printr-o ordonanţă de urgenţă, în timp ce consilierii PNL şi PSD întârzie „nepermis de mult” punerea proiectului în aplicare.
„Ce s-a mai întâmplat când toată România era atentă la subiectul Schengen? Guvernul s-a gândit să plagieze programul nostru de la Sectorul 1 pentru acordarea unui sprijin anticriză populaţiei. Şi nu s-a gândit oricum. S-a gândit prin OUG. Ştiţi proiectul nostru cu tichetele anticriză, a fost schimbat drastic de consilierii locali PNL şi PSD, prin amendamentele făcute, iar acum întârzie nepermis de mult punerea lui în aplicare din motive greu de înţeles. Noi vrem să ajutăm rapid comunitatea afectată de criza energetică şi de inflaţia galopantă, dar USL trage de timp din motive greu de înţeles. Consilierii lui Burduja şi Manole cer o nouă dezbatere publică pentru regulamentul de punere în aplicare a hotărârii de consiliu local, deşi a mai fost anterior în această procedură”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.
Guvernul preia proiectul de la Sectorul 1 şi-l transformă în program naţional, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, şi îl adoptă în regim de urgenţă, fără dezbatere, a afirmat Clotilde Armand.
„Şi ca o jignire finală pentru locuitorii Sectorului 1, USL îi consideră cetăţeni de mana a doua. Practic, la nivel naţional adoptă ideea furată din acest sector, dar la nivel local, prin consilierii de aici, blochează măsura. Miniştri USL ne-au obişnuit deja cu plagiatul în tezele de doctorat, dar plagiatul programelor publice este ceva nou până si pentru ei. Alta premieră, reuşită cu „sprijinul” administraţiei S1. Ministrul Digitalizarii dintr-o tara pe care reuşeşte sa o menţină analogică, preia o măsură din Sectorul 1 despre care spune ca nu e bună, şi o susţine în guvernul din care face parte ca OUG, care brusc a devenit bună. Într-un fel e bine că suntem sursă de inspiraţie pentru guvernanţi. Totuşi, ar putea măcar să ne citeze”, a adăugat edilul Sectorului 1.