Clotilde Armand sesizează DNA: O tabletă cu specificaţii tehnice modeste era vândută la preţ enorm

Primarul Sectorului , Clotilde Armand, anunţă că a sesizat DNA cu privire la licitaţii supraevaluate derulate de fosta administraţie prin Administraţia Unităţilor de Învăţământ, precizând că tablete cu specificaţii modeste au fost cumpărate la preţuri enorme.

”Pentru că tot începe şcoala m-am gândit să vă spun puţin despre cum s-au furat bani de la învăţământ în Sectorul 1. Am adunat documente pentru cei care s-au crezut mai presus de lege şi au făcut licitaţii supraevaluate pe sute de milioane de lei în defavoarea cetăţenilor Sectorului 1. S-au alocat ilegal sute de milioane pentru firmele de casă ale PSD şi PNL. De exemplu: o tabletă cu specificaţii tehnice modeste era vândută la preţ enorm. Şi s-au cumpărat vreo 48.000 de bucăţi. Am stopat această situaţie şi am sesizat DNA”, a anunțat Clotilde Armand, pe Facebook.

”Cu banii din prejudiciul cauzat de fostele administraţii” se vor construi trei şcoli noi în Sectorul 1, a precizat edilul.

”Aşa că nu vă minunaţi dacă PSD şi PNL îşi vor intensifica atacurile la adresa noastră. Nu-i nimic. Noi ne vedem mai departe de treabă”, a conchis Clotilde Armand.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare