Cluj: Jandarmii au folosit substanţe iritant-lacrimogene după ce un suporter a intrat pe teren la meciul U-Petrolul

Jandarmii clujeni au intervenit, marţi, pentru înlăturarea de pe terenul de fotbal a unui suporter la meciul Universitatea Cluj-Petrolul Ploieşti şi au folosit substanţe iritant-lacrimogene pentru a evita conflictul direct între galerii.

‘Pe timpul desfăşurării partidei de fotbal, în pauza dintre reprize, membri ai galeriei oaspete şi gazde au încercat să pătrundă pe suprafaţa de joc prin distrugerea unor porţiuni din gardul care separă peluza oaspete, respectiv prin escaladarea gardului care desparte tribuna 2 de suprafaţă de joc. În acest context, un suporter gazdă a pătruns pe suprafaţa de joc, cu intenţia de a provoca galeria oaspete. Acesta a fost imobilizat de către stewarzi în vederea aplicării măsurilor legale. Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestei situaţii tensionate, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea celorlalţi suporteri pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii, folosindu-se în acest sens substanţe iritant lacrimogene’, se arată într-un comunicat trimis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Potrivit sursei citate, nu există informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter sau jandarm.

‘De asemenea, sunt în derulare activităţi de identificare a tuturor celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora’, se precizează în comunicat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare