Cluj: O femeie a murit într-un accident rutier, în Izvorul Crişului

O femeie de 57 de ani a murit, marţi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN1 E60, între localităţile clujene Izvorul Crişului şi Păniceni.

‘Din primele informaţii furnizate, evenimentul rutier a fost sesizat în jurul orei 17,30, fiind vorba despre o coliziune produsă între două autoturisme, pe DN1 E60 – km 515 + 600 m. Un conducător de 44 de ani, din Cluj-Napoca, ce se deplasa din direcţia Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu un parapet din beton aflat pe partea stângă a sensului său de mers, intrând ulterior în coliziune cu un autovehicul, condus din sensul opus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Poieni. Din nefericire, în urma evenimentului, o femeie de 57 de ani, din comuna Poieni, pasageră în autoturismul condus de bărbatul din aceeaşi comună, a suferit vătămări incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul’, se arată într-o informare a IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, conducătorii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare