Consiliul Naţional al Audiovizualului a rămas fără preşedinte după ce mandatul Monicăi Gubernat, cea care a condus instituţia în ultimii ani, a ajuns la final, scrie cotidianul.ro.
Ultima şedinţă condusă de Monica Gubernat în calitate de preşedinte al instituţiei a avut loc marți, iar până la numirea unui nou preşedinte, şedinţele şi dreptul de semnătură sunt la vicepreşedintele CNA, Valentin Jucan.
O parte din ei vor rămâne însă în instituţie după ce au primit noi mandate de şase ani. Este vorba despre Monica Gubernat, numită de PSD pentru al treilea mandat, Orsolya Borsos, propunerea UDMR pentru al doilea mandat, şi Oana Dincă, propusă de PNL pentru al doilea mandat.
Ceilalţi patru membri au fost înlocuiţi cu nume noi. Nicolaie Bălaşa, propunerea PSD şi un apropiat al Liei Olguţa Vasilescu, este înlocuit cu un alt apropiat al primăriţei din Craiova, Lucian Dindirică.
Răsvan Popescu, care era de 24 de ani membru CNA, la ultimul mandat fiind propus de guvernul PSD, este înlocuit de Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.
Cristina Pocora, numită în CNA de preşedintele Iohannis, va fi înlocuită de un alt nume din Administraţia Prezidenţială, Daniela Bârsan, consilier prezidenţial, şefa departamentului comunicare al Administraţiei Prezidenţiale.
Ramona Sorescu, numită tot de PSD, este înlocuită de Georgică Severin, fost senator PSD, mai apoi preşedinte al radioului public şi membru în Consiliul de Administraţie al TVR.
Potrivit Legii Audiovizualului, preşedintele CNA, asimilat funcţiei de ministru, „este numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora”. Următoarele şedinţe publice ale CNA vor avea loc în luna ianuarie.
Membrii CNA au subliniat, însă, în şedinţa de miercuri, 18 decembrie, că dacă va fi cazul, vor organiza şedinţe extraordinare.