CNA: În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc care a încălcat legislația

În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului, se arată într-un comunicat al CNA, semnat de Dorina Rusu, membru al Consiliului.

„M-am autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, care va fi analizată într-o sedinţă a CNA. Emisiunile de divertisment trebuie să respecte legislaţia la fel ca toate celelalte, iar în emisiunea de la TVR nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor„, susține membra CNA.

Potrivit acesteia, într-o perioadă atât de complicată cum este cea generată de pandemie, televiziunile şi posturile de radio trebuie să-şi înţeleagă nu numai libertăţile, ci şi responsabilităţile, iar televiziunea publică este cu atât mai datoare la responsabilitate cu cât este finanţată din bani publici.

„Dar acesta a fost încă unul dintre momentele deloc rare, din păcate, în care TVR şi-a abandonat misiunea publică„, adaugă comunicatul.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare