CNA: Inedit TV – amendă de 10.000 de lei din cauza difuzării de conţinut comercial mascat

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, cu o amendă de 10.000 de lei postul Inedit TV din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale referitoare la difuzarea de conţinut comercial mascat.

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis joi AGERPRES, întrunit în şedinţă publică, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate, ca urmare a sesizărilor primite şi a decis aplicarea următoarelor sancţiuni:

* amendă de 10.000 de lei postului Inedit TV pentru emisiunea ‘s o s Sănătate’ din 12 octombrie 2022, difuzată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora ‘Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise’;

* somaţie publică postului Antena 3 CNN pentru emisiunea ‘Sinteza zilei’ din 25 octombrie 2022, difuzată fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 47 alin. (4) şi ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În aceeaşi şedinţă, Consiliul a decis să aplice societăţilor Linkpresstv SRL din Bucureşti şi Artfest Consulting SRL din Bucureşti câte o amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 (‘Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)’).

În cazul societăţii Linkpress TV SRL Bucureşti s-a reţinut şi încălcarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului, conform cărora ‘Difuzarea serviciului de programe poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală’.

De asemenea, în urma analizării rapoartelor Direcţiei Control, CNA a decis să sancţioneze societatea TopTelecom SRL Buhuşi / Bacău cu amendă de 20.000 de lei pentru că nu a respectat dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului, conform cărora ‘Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu’.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare