CNCAV: Cea mai mare tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) soseşte marţi în ţară

Cea mai mare tranşă de vaccin de la compania AstraZeneca, care constă în 643.200 de doze, va ajunge marţi, 4 mai, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’, a informat luni Grupul de comunicare al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman, se arată într-un comunicat transmis de Grupul de comunicare al CNCAV.

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 1.558.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 591.881 de doze au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Sursa citată precizează că în România alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare