CNCD a sancționat Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor cu 5000 lei amendă pentru ca au discriminat-o pe Elena Udrea în calitate de mamă în relație cu fetița e

CNCD a sancționat Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor cu 5000 lei amendă pentru ca au discriminat-o pe Elena Udrea în calitate de mamă în relație cu fetița ei, ea fiind în Penitenciarul Targsor în executarea unei pedepse privative de libertate.

Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării a constatat, cu majoritate de voturi, în conformitate cu art. 15 din O.G. 137/2000 republicată, săvârșirea faptei de discriminare de către Federația Sindicatelor din Adminstrația Națională a Penitenciarelor (FNSAP) prin publicarea unui comunicat de presă referitor la propunerea de modificare a legii de executare a pedepselor în ceea ce privește deținutele care sunt mame, aplicând o amendă contravențională în cuantum de 5 000 lei.

Modul în care FNSAP a prezentat informațiile respective nu a fost făcut într-o manieră neutră, ci cu trimitere directă la o deținută, U. G. E., etichetând-o și ironizând-o, doar pentru faptul că își exprimase suportul pentru o propunere de îmbunătațire a legislației privind regimul de executare a pedepselor, depășind cu mult sfera caracterului informativ al subiectului care prezenta interes pentru opinia publică.

CNCD a reținut că partea reclamată, FNSAP, își argumentează punctul de vedere prin punerea la îndoială a deciziei unei femei deținute cu privire la maternitatea sa, decizie luată pe parcursul procedurilor în instanță când aceasta beneficia de prezumția de nevinovăție potrivit legislației în vigoare, blamând-o pentru imaturitatea și lipsa de responsabilitate de care, în opinia sa, aparent a dat dovadă, fapt care reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată și familie, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului ( art.8).

De altfel, ”scopul constituirii Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, conform art.6,alin.1 din Statutul acestei organizații, este acela de a apăra drepturile prevăzute în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale precum și în contractele sau acordurile colective de muncă, respectiv asupra raporturilor de serviciu și de a promova interesele profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor de sindicat, conform legii și principiului subsidiarității”, și nu acela de a interveni în modul de executare a pedepselor, respectiv de a se pronunța asupra inițiativelor deținutilor din penitenciare unde salariații, membri ai sindicatelor componente FNSAP, desfășoară activitatea.

Așadar, exercitarea dreptului la liberă exprimare cu privire la diferite informații de interes public trebuie protejată prin garantarea libertăţii de exprimare şi de informare.

Exercitarea acestui drept nu justifică declarațiile cu caracter ofensator, umilitor și jignitor și care aduc atingere demnității, prin crearea unei atmosfere ofensatoare, bazată pe criteriul de gen.

Spre informare, redăm o parte din conținutul comunicatului de presă dat publicității de către FNSAP:

”Dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena Udrea ar fi trebuit să anticipeze consecinţele faptului că infracţiunile săvârşite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate, mai ales după trimiterea în fata instanţei de judecată, iar acest statut i-ar pune în dificultate relaţia cu un eventual copil. În ciuda acestui fapt, Udrea a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariţia unor sincope în dezvoltarea psiho-emoţională a fiicei acesteia? Statul roman sau propriile decizii?(…)”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare