CNE: Cernavodă operează la putere nominală după ce au fost reduse la condiții de siguranță

Unităţile 1 şi 2 ale CNE Cernavodă operează la putere nominală, informează luni Societatea Naţională Nuclearelectrica.

Potrivit unui raport al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti, în data de 26 noiembrie 2023, ambele unităţi ale CNE Cernavodă au fost operate la putere redusă, la solicitarea DEN, din cauza condiţiilor meteo severe din Dobrogea.

Operarea la putere redusă s-a realizat în condiţii de siguranţă, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în aceste situaţii, fără impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător.

„Conducerea companiei mulţumeşte tuturor echipelor de profesionişti implicaţi în acţiunile derulate în siguranţă, în condiţii meteo extreme, dovedind un nivel ridicat de excelenţă
profesională, asumare a responsabilităţii, coordonare şi vigilenţă”, se spune în document.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare