Co-inițiatoarea legii privind protecția copilului, Beatrice Tudor: Instituționalizarea copiilor este nocivă

Deputatul PSD, Beatrice Tudor, a declarat, în calitate de co-inițiator al legii privind protecția copilului, că instituționalizarea copiilor a fost dovedită ca nocivă de către multiple studii științifice de specialitate, iar internarea copiilor în centre de plasament de tip rezidențial are efecte ireversibile asupra comportamentului copiilor.

„În condițiile în care instituționalizarea copiilor a fost dovedită ca nocivă de către multiple studii științifice de specialitate, iar internarea copiilor în centre de plasament de tip rezidențial are efecte ireversibile asupra comportamentului copiilor și asupra dezvoltării lor ulterioare, concluzia tuturor specialiștilor este că cea mai bună cale de acțiune pentru România presupune dezinstituționalizarea treptată. Astfel, toți cei peste 19.000 de copii din centre de tip rezidențial vor urma să fie mutați în centre mici de tip parental, la asistenți sociali sau în plasament la familii, urmând ca centrele de tip rezidențial ar urma să fie închise până în 2020.”, a scris Beatrice Tudor, pe Facebook.

Co-inițiatorarea proiectului de lege, Beatrice Tudor, a spus că legea va avea un impact pozitiv major pentru protecția copiilor.

„Cred cu tărie că toți copiii merită o șansă la o viață fericită și la atingerea întregului potențial. De aceea am inițiat această lege și voi continua să acționez ca deputat în sprijinul copiilor.”, a conchis Beatrice Tudor.

Proiectul de lege privind protecția copilului a fost adoptat, miercuri, de către Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Legea votată introduce un amendament cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care se prevede prelungirea vârstei minime de trimitere a copiilor în servicii de tip rezidențial la 7 ani, cu excepția celor care au nevoie de îngrijiri specializate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare