Coadă uriașă la moaștele Sfintei Parascheva, la Iași

Aproximativ 25.000 de persoane stau la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă în această dimineaţă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la rândul format pe străzile din spatele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt peste 25.000 de persoane.

  • Aproximativ 7.000 dintre cei care stau la rând sunt pelerini veniţi din Voluntari, ei fiind aduşi de 140 de autocare.

Cei care ajung acum să se închine la racla Sf Cuvioase Sf Parascheva stau la rând de azi noapte de la ora 2,00. Mulţi dintre ei au ţinut să fie prezenţi la Mitropolie pentru a lua parte la procesiunea de scoatere a moaştelor din Catedrală, eveniment care a avut loc vineri dimineaţă la ora 06,00.

„Pentru pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi au fost tipărite 100.000 de exemplare din „Ghidul pelerinului”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, 250.000 de iconiţe plastifiate înfăşându-i pe Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfânta Parascheva, două pliante color despre vieţile celor doi sfinţi în câte 10.000 de exemplare. Toate acestea vor fi distribuite gratuit pelerinilor care vor veni la Iaşi”, a explicat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare