Meteorologii au emis luni o atenţionare de Cod galben cu interval de valabilitate 12 mai, ora 09:00 – 12 mai, ora 23:00. Zonele şi fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică în Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București)
În intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.
Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, potrivit meteorologilor citaţi de realitatea.net.
ANM a emis totodată un Cod galben cu interval valabilitate: 12 mai, ora 09:00 – 12 mai, ora 23:00
Zone și fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).
În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină și averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.
Interval de valabilitate: 11 mai, ora 22:00 – 12 mai, ora 09:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, local în regiunile vestice, nordice și centrale și pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.
Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și se vor înregistra la rafală viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h, iar la munte va sufla cu peste 70…80 km/h.