Coeficientul de umplere a lacurilor de acumulare a ajuns la 72%, după precipitațiile din ultima lună

Precipitaţiile din ultima lună şi gestionarea eficientă a volumelor disponibile în principalele 40 de lacuri de acumulare (cu folosinţă complexă) administrate de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), respectiv Hidroelectrica, au contribuit la creşterea coeficientului de umplere, ce a ajuns marţi la 72,07%, în creştere faţă de începutul lunii august, când era 70%, conform datelor oficiale.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al ANAR, transmis AGERPRES, volumul disponibil, la acest moment, în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 3,12 miliarde de metri cubi de apă (faţă de 3,05 miliarde cât era în luna august, dar în scădere faţă de începutul lunii iulie 2022, când era de 3,45 miliarde de metri cubi de apă).

„Acesta este suficient pentru satisfacerea necesarului de apă pentru toţi beneficiarii din localităţile mari care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă. Estimăm că, la sfârşitul lunii septembrie, în cele 40 de lacuri de acumulare, cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie, industrie şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, vom reuşi să menţinem un coeficient de umplere de peste 62%. Administraţia Naţională „Apele Române” face în continuare apel la calm şi responsabilitate socială. În special în această perioadă, vă reamintim că este nevoie să folosim raţional resursele de apă în direcţia economisirii acestora. Pentru activităţile casnice, vă recomandăm, acolo unde există posibilitatea, să apelaţi la folosirea/stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie, când este posibil), astfel încât apa de băut (potabilă) să ajungă tuturor. Nu uitaţi de recomandările noastre din ghidul de economisire a apei”, se menţionează în comunicat.

Conform Raportului de monitorizare realizat de către specialiştii de la „Apele Române”, precum şi de la nivelul Administraţiilor Bazinale de Apă, în continuare, 513 localităţi se alimentează restricţionat, după cum urmează: 124 de localităţi (din 16 judeţe – Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Hunedoara, Teleorman, Braşov, Ilfov, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa) care dispun de sisteme de alimentare cu apă; 389 de localităţi (din 10 judeţe – Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Neamţ, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Hunedoara) care nu dispun de sisteme de alimentare cu apă.

„Este vorba despre un procent de 20-30% din numărul total al fântânilor de la nivel naţional care sunt la această oră (parţial) secate. În toate aceste localităţi, necesarul de apă este asigurat cu restricţii din sursa de apă subterană”, notează sursa citată.

Fenomenul de secetă se menţine în special în zona oraşelor mici şi a satelor din Moldova care nu au sistem de alimentare cu apă centralizat, iar cele mai afectate judeţe sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, în special acolo unde nu există un sistem de alimentare centralizat, iar necesarul de apă este asigurat cu preponderenţă din puţuri sau foraje.

În ceea ce priveşte situaţia de pe Dunăre, debitul fluviului la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, până la valoarea de 1.950 mc/s, mai puţin de jumătate din media multianuală a lunii august (4.300 mc/s).

În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere pe sectoarele Gruia – Calafat, Tr. Măgurele – Zimnicea şi Isaccea – Tulcea, staţionare pe sectoarele Bechet – Corabia, Giurgiu – Olteniţa şi la Galaţi, respectiv în scădere pe sectorul Călăraşi – Brăila.

Totodată, la staţia hidrometrică de la Cernavodă nu sunt probleme în asigurarea debitului necesar pentru funcţionarea celor două grupuri ale CNE Cernavodă, întrucât mai sunt 0,59 metri (59 cm) până la atingerea treptei II (de avertizare). Aceasta valoare se va menţine şi va creşte până la un metru, ceea ce va permite funcţionarea ambelor grupuri.

Prognoza emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) arată că debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere şi va ajunge până la valoarea de 2.400 mc/s, în data de 1 septembrie.

De asemenea, debitele au fost în creştere datorită precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor: Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Siret, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Bârlad şi pe cursurile inferioare ale Jiului, Argeşului şi Ialomiţei. În schimb, pe celelalte râuri, debitele au fost în scădere, cu excepţia cursurilor de apă din bazinul Jijiei, cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi râurile din Dobrogea, unde au fost relativ staţionare.

În ultimele zile s-au înregistrat scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din Crişana şi Banat, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, căzute în interval.

„Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-80% din normalele lunare, mai mari, în jurul şi peste normalele lunare pe râurile din bazinele: Bega, Caraş, Nera, Jiu, Ialomiţa, Bistriţa, Trotuş, bazinele superioare ale Crişului Alb, Barcăului, Argeşului, Sucevei, Moldovei, Putnei, Buzăului, bazinul inferior al Oltului şi pe unii afluenţi ai Mureşului, Buzăului şi Moldovei şi mai mici (sub 30% din mediile multianuale lunare) pe Râmnicu Sărat, pe cursul superior al Siretului şi pe unii afluenţi ai Bârladului. Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub Cotele de atenţie. Debitele vor fi în creştere datorită propagării, pe cursurile inferioare ale râurilor: Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt şi în general în scădere pe celelalte râuri. Pe râurile din bazinul Prutului, Bârladului şi pe râurile din Dobrogea, debitele vor fi relativ staţionare. Sunt posibile creşteri izolate de niveluri şi debite pe unele râuri mici din vestul şi sud-vestul ţării şi din zonele de deal şi de munte datorită precipitaţiilor, sub formă de aversă, prognozate”, informează ANAR.

Hidrologii subliniază că nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub Cotele de atenţie.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare