Coldea şi Oprea, după audierile de la SIIJ: SRI a fost implicat în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa – MapN nu

Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa, dar Ministerul Apărării Naţionale nu a avut nicio implicare, au declarat miercuri fostul prim adjunct SRI, Florian Coldea, respectiv fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, după ce au fost audiaţi mai bine de trei ore la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie într-un dosar pe marginea acestui subiect.

  • „SRI a fost implicat în această operaţiune de identificare, localizare şi aducere în ţară a domnului Nicolae Popa.

A fost considerată o operaţiune de succes, care reflectă cooperarea bună între serviciile de informaţii şi autorităţile şi instituţiile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că deranjează foarte multe persoane. Şi, din acest punct de vedere, am văzut că toată lumea face eforturi disperate ca practic această cooperare să afecteze într-un fel sau altul capacităţile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România ca ţară de frontieră a NATO şi UE”, a declarat Coldea la ieşirea de a audieri.

Pe de altă parte, Gabriel Oprea, care a precizat că a fost audiat ca martor, a susţinut că MApN nu a avut niciun rol în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa.

„MApN nu a avut nicio contribuţie în acest dosar. Sunt amic cu Sebastian Ghiţă. Chiar nu l-am invitat atunci, dar l-am invitat de multe ori şi sunt prieten cu el. Iar eu, de regulă, de ceea ce nu este oficial şi întâlniri private, am un ‘brand’: sunt un om care încerc să mă ţin de cuvânt. Şi brand-ul ăsta îl construieşti într-o viaţă şi îl poţi pierde într-o secundă. Nu îmi place să vorbesc despre întâlnirile private. Întâlniri oficiale n-au fost, că MApN n-a avut nicio contribuţie în acest caz, iar la întâlniri informale, cât am fost eu şi m-am întâlnit cu oameni din sistemul de securitate, niciodată nu am auzit discuţii despre arestări sau alte lucruri ilegale. Dacă cineva a făcut aşa ceva este ilegal şi trebuie să răspundă, a spus Oprea. „MApN nu a avut niciun rol în aducerea domnului Popa în ţară. Instituţia de care răspundeam eu nu a avut nicio contribuţie”, a adăugat fostul ministru.

kovesi urmarita penalÎn dosarul privind aducerea în ţară a fostului director FNI, fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată penal pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, care a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut bani pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare