Coldea trage USR-ul după el: Vicepreşedintele Dan Barna şi primarul Braşovului, Allen Coliban, în reţeaua de interese a „generalului negru”

Anchetarea fostului șef SRI face valuri în politică în prag de alegeri! Au ieșit la iveală toate încrengăturile dintre Florian Coldea și șefii reziștilor. În fața procurorilor, generalul i-a turnat pe USR-iștii care făceau parte din rețeaua de interese, printre care Dan Barna sau Allen Coliban, scrie realitatea.net.

În fața procurorilor, generalul Coldea a demascat și destructurat întreaga rețea a intereselor care se află în spatele său, din care făceau parte inclusiv nume sonore din USR, precum Dan Barna și edilul Brașovului, Allen Coliban, potrivit Realitatea Plus.

În ceea ce-l privește pe edilul USR din Brașov, fostul șeful SRI a devoalat o afacere suspicioasă în care era implicat și șeful ANAF Vasile Tibră, privind vânzarea unui imobil la suprapreț, pe care primăria l-a cumpărat din banii contribuabililor.

Afacerea a ajuns inclusiv pe masa prefectului din Brașov, care a scos la iveală toate ilegalitățile legate de această tranzacție și in final sesizările au ajuns pe masa procurorilor DNA. În ceea ce privește legăturile cu Dan Barna, soția fostului șef SRI este colegă cu un fost asociat al liderului USR, deci vorbim despre o serie de încrengături care merg până la vârful USR; în condițiile în care știm că urmează alegeri europarlamentare și locale pe 9 iunie, iar edilul din Brașov candidează la un nou mandat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare