Comisia Europeană ia noi măsuri care vizează interzicerea efectivă a majorității formelor de comerț cu fildeș în UE, astfel cum s-a anunțat în Strategia privind biodiversitatea pentru 2030.
Noile măsuri adoptate reafirmă și concretizează angajamentul UE de a lua măsuri suplimentare împotriva braconajului de elefanți și a traficului cu fildeș la nivel mondial. Această etapă suplimentară intervine după adoptarea de către Comisie, la începutul acestei săptămâni, a unei propuneri privind o nouă directivă a UE care vizează combaterea infracțiunilor împotriva mediului.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: Flora și fauna sălbatică dispar de pe planeta noastră cu o viteză incredibilă. Mii de elefanți sunt uciși în fiecare an, iar fildeșul lor este adesea vândut în lumea întreagă. Pentru a inversa această tendință mondială și pentru a proteja biodiversitatea, trebuie să începem prin a lua, de asemenea, măsuri la noi acasă. Grație măsurilor anunțate astăzi, ne ținem promisiunea de a lua noi măsuri împotriva traficului cu fildeș și transmitem un semnal clar că fildeșul nu mai poate fi comercializat în UE la fel ca alte mărfuri și nu ar trebui să fie comercializat nici în alte părți ale lumii. Dorim să eliminăm orice eventual risc rezidual ca activitățile desfășurate în UE să aprovizioneze indirect piețele ilegale de fildeș din străinătate.
Orientările revizuite ale Comisiei privind regimul UE care reglementează comerțul cu fildeș, adoptate astăzi, vin în continuarea măsurilor deja adoptate în cadrul Planului de acțiune al UE în materie de combatere a traficului cu specii sălbatice de faună și floră în vederea eradicării comerțului ilicit cu fildeș de pe piața UE. Planul sus-menționat suspendă comerțul cu fildeș brut pe piața UE, cu excepția cazurilor în care se face comerț în scopul exclusiv de a repara obiecte care conțin fildeș vechi.
Alături de modificările aduse Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei, orientările suspendă și schimburile comerciale din interiorul UE cu articole din fildeș prelucrat, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condiții stricte. În conformitate cu noile norme, comerțul din interiorul UE cu articole din fildeș prelucrat este permis numai dacă articolele în cauză datează dinaintea anului 1947, tranzacțiile comerciale nefiind autorizate decât cu un certificat eliberat de autoritățile statelor membre. Astfel de certificate pot fi emise și pentru comerțul în interiorul UE cu instrumente muzicale care conțin fildeș ce datează dinaintea anului 1975. Se aplică restricții suplimentare importurilor și reexporturilor de fildeș din UE.
UE a implementat deja norme foarte stricte privind comerțul cu fildeș. În 2017, Comisia a publicat o primă versiune a orientărilor, suspendând reexportul de fildeș brut și recomandând țărilor UE să aplice un control amănunțit atunci când evaluează cererile depuse de comercianții potențiali. Acest lucru a contribuit la frânarea, în întreaga UE, a activităților ilicite care au ca obiect fildeșul.