Comisia decide să înregistreze o nouă inițiativă, care se referă la Ziua europeană Whatever it takes

Comisia Europeană a decis să înregistreze marți o inițiativă cetățenească europeană intitulată „Ziua europeană Whatever it takes” („Tot ce este necesar”).

Făcând referire la declarația memorabilă din data de 26 iulie 2012, în care fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a rostit aceste trei cuvinte în engleză și a pus astfel capăt unei crize, inițiativa solicită oficializarea Zilei europene Whatever it takes ca „act simbolic al paneuropenismului”. Organizatorii urmăresc să marcheze astfel un capitol din existența UE care stă mărturie rezilienței sale funcționale și capacităților fundamentale care ajută instituțiile, națiunile și societățile să progreseze chiar și în vremuri în care se confruntă cu crize multiple.

Întrucât propunerea de inițiativă cetățenească europeană îndeplinește condițiile formale, Comisia consideră că aceasta este admisibilă din punct de vedere juridic. Comisia nu a analizat încă fondul propunerii.

Etapele următoare

După înregistrarea de astăzi, organizatorii au la dispoziție șase luni pentru a începe colectarea semnăturilor. Dacă, în termen de un an de la începutul perioadei de colectare, o inițiativă cetățenească europeană primește un milion de declarații de susținere din cel puțin șapte state membre, Comisia va trebui să reacționeze. Mai concret, va trebui fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, cu obligația de a-și argumenta decizia.

Context

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. A fost lansată în mod oficial în aprilie 2012. Odată înregistrată oficial, o inițiativă cetățenească europeană dă posibilitatea unui număr de un milion de cetățeni din cel puțin șapte state membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună acte juridice în domeniile în care instituția are competența de a acționa. Condițiile de admisibilitate sunt următoarele: (1) acțiunea propusă nu trebuie să se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic, (2) nu trebuie să fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și (3) nu trebuie să contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

De la începutul ICE, Comisia a primit 120 cereri de a lansa inițiative cetățenești europene, dintre care 96 au fost admisibile și, prin urmare, au îndeplinit condițiile pentru a fi înregistrate. Odată cu decizia de astăzi, numărul de inițiative înregistrate în acest an a ajuns la 10.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare