Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor prezentată de România, menită să sprijine construirea și/sau modernizarea sistemelor sale de încălzire centralizată, astfel încât acestea să se bazeze exclusiv pe surse regenerabile de energie (SRE).
România a notificat Comisiei intenția sa de a oferi sprijin public în valoare de până la 750 de milioane RON (aproximativ 150 de milioane EUR) pentru construirea și/sau modernizarea mai multor de instalații de producție și rețele de distribuție a energiei termice (cu o contribuție de maximum 20 % din valoarea totală a investițiilor în cazul celor din urmă). Ajutorul preconizat ar urma să fie acordat sub forma unor granturi directe finanțate din fondurile structurale ale UE gestionate de România.
Sistemele de încălzire centralizată existente generează căldură în principal cu ajutorul instalațiilor de ardere pe bază de gaze naturale sau cărbune. Măsura de ajutor are ca obiectiv sprijinirea investițiilor în instalațiile de producție a energiei termice cu până la maximum 60 MW echivalent termic, permițând astfel tranziția de la utilizarea combustibililor fosili (cărbune, gaze naturale) pentru producerea de energie termică la utilizarea exclusivă a surselor regenerabile de energie (cum ar fi biogazul, biomasa și energia termică geotermală).
- Se preconizează că acest lucru va duce la o scădere globală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 48 000 de tone metrice de CO2, precum și de alte substanțe poluante, pe perioada aplicării schemei de ajutor (până în 2023). Utilizarea biogazului și a biomasei în cadrul schemei de ajutor ar fi compatibilă cu cerințele privind durabilitatea prevăzute în Directiva privind energia din surse regenerabile (II) și în Directiva-cadru privind deșeurile.
- Normele UE în domeniul ajutoarelor de stat permit statelor membre să acorde sprijin instalațiilor de producție și rețelelor de distribuție a energiei termice, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții stabilite în Orientările Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie. În special, Orientările prevăd că, pentru a fi considerate compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat, proiectele trebuie să îndeplinească criteriile legate de asigurarea „încălzirii centralizate eficiente” stabilite în Directiva privind eficiența energetică (DEE).
În această privință, Comisia a constatat că schema sprijină investițiile în rețelele de încălzire centralizată care sunt deja eficiente din punct de vedere energetic, astfel cum se prevede în Directiva privind eficiența energetică, sau în rețelele care ar deveni eficiente din punct de vedere energetic grație ajutorului pentru investiții.
- În plus, pentru a debloca potențialul sistemelor de încălzire centralizată de a contribui la tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, Planul de investiții al Pactului verde european – denumit, de asemenea, Planul de investiții pentru o Europă durabilă – prezentat de Comisie în ianuarie 2020, permite statelor membre să dispună de o flexibilitate suplimentară în ceea ce privește valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat pentru producția de energie termică.
România a decis să se prevaleze de această flexibilitate oferită de Planul de investiții al Pactului verde european în proiectarea sprijinului pentru investițiile în construirea și modernizarea sistemelor de încălzire centralizată.