Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României

Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autoritățile române, precizează Comisia Europeană într-un răspuns pentru AGERPRES, precizând că serviciile CE sunt angajate cu acestea în discuții tehnice care susțin implementarea PNRR până la termenul-limită de 31 august 2026.

Grupurile politice Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) și Renew Europe (liberal) din Parlamentul European i-au solicitat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să transmită fără echivoc României că plata fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență este condiționată de implementarea reformelor în respectarea deplină a principiilor statului de drept, dreptului UE, standardelor privind drepturile omului și recomandărilor Comisiei de la Veneția, referire la așa-numitul ‘amendament Fritz’ adoptat recent de Parlamentul român, potrivit unei scrisori la care a avut acces Politico.

Președintele grupului PPE, Manfred Weber, și lidera grupului Renew Europe, Valérie Hayer, îi atrag atenția în scrisoare șefei executivului UE ‘asupra preocupării grave pentru respectarea statului de drept în România și a riscului ca plata a 770 de milioane de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) să contribuie neintenționat la subminarea democrației românești’ și solicită ‘atenția și acțiunea urgentă a Comisiei.’

Cei doi lideri susțin în scrisoare că ‘Parlamentul României a adoptat recent o lege care afectează direct mandatul unui ales oficial, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, provocând preocupări că legislația a fost menită să vizeze un singur caz individual și nu o chestiune generală legală’.

Amendamentul adoptat de parlament ar încălca atât principii precum neretroactivitatea legii și interdicția utilizării instrumentelor juridice împotriva adversarilor politici, cât și dreptul Uniunii, întrucât Domic Fritz este cetățean german ales în România în exercitarea drepturilor conferite de articolul 22 alineatul (1) din Tratatul de Funcționare a UE, au transmis cei doi semnatari.

‘Putem confirma primirea scrisorii și vom răspunde în termenul adecvat’, a răspuns un purtător de cuvânt al CE unei întrebări din partea AGERPRES.

‘Legea privind integritatea va fi evaluată de Comisie în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă depusă de autoritățile române. Ca în cazul tuturor statelor membre, serviciile Comisiei sunt angajate cu autoritățile române în discuții tehnice care susțin implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență până la termenul-limită de 31 august 2026. Nu putem face alte comentarii în acest stadiu’, se mai menționează în răspunsul purtătorului de cuvânt al CE.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare