Prezentarea orală de joi a hotărârii Curții Constituționale a Poloniei prezintă motive serioase de îngrijorare în legătură cu supremația dreptului UE și cu autoritatea Curții de Justiție a Uniunii Europene, spune Comisia Europeană.
Comisia susține și reafirmă principiile fondatoare ale ordinii juridice a Uniunii, și anume faptul că:
- dreptul UE are întâietate față de dreptul național, inclusiv față de dispozițiile constituționale;
- toate hotărârile adoptate de Curtea Europeană de Justiție sunt obligatorii pentru toate autoritățile statelor membre, inclusiv pentru instanțele naționale.
CE transmite că va analiza în detaliu hotărârea Curții Constituționale a Poloniei și va decide cu privire la următoarele măsuri ce se impun. De asemenea, Comisia anunță că nu va ezita să facă uz de competențele care îi revin în temeiul tratatelor pentru a asigura aplicarea uniformă și integritatea dreptului Uniunii.