Comisia Europeană a salutat joi acordul politic la care au ajuns Parlamentul European şi statele membre ale UE cu privire la noul Regulament privind roamingul, acord care va prelungi, până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetăţenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, preluat de Agerpres, cetăţenii europeni vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţara lor de origine; vor avea un acces mai bun la comunicaţiile de urgenţă, indiferent de locul în care se află în Europa şi vor avea dreptul să primească informaţii clare referitoare la situaţia în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming. Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie 2022.
„Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienţei pe care o avem ca europeni în raport cu piaţa unică a UE. Astăzi ne asigurăm nu numai că această experienţă va continua, ci şi că o vom îmbunătăţi: vom avea parte de o calitate mai bună, de servicii mai bune şi chiar de mai multă transparenţă”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.
Noile norme le vor oferi călătorilor europeni posibilitatea de a avea acces la „roaming la preţurile de pe piaţa naţională” până în 2032 şi vor introduce avantaje şi protecţii suplimentare pentru consumatori precum: calitate îmbunătăţită pentru consumatori, prevenirea aplicării unor tarife neaşteptat de ridicate şi o mai bună informare cu privire la comunicaţiile de urgenţă şi un acces îmbunătăţit la acestea.
De exemplu, consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la acelaşi nivel de calitate cu care sunt obişnuiţi în ţara lor de origine. Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în ţara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G şi în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificaţi factori specifici care ar putea avea un impact asupra calităţii experienţei de roaming, operatorii vor avea obligaţia să îşi informeze prompt clienţii cu privire la acest lucru.
De asemenea, de acum înainte, operatorii vor fi obligaţi să îşi informeze în mod adecvat clienţii cu privire la taxele suplimentare care li se pot aplica atunci când se află în străinătate, astfel încât aceştia să poată face alegeri în cunoştinţă de cauză cu privire la utilizarea serviciilor pentru clienţi, la serviciile de asistenţă sau la societăţile de asigurări.
Noul regulament garantează o mai bună informare a consumatorilor şi o întrerupere automată a acestor servicii atunci când factura ajunge la un cost de 50 euro sau la o altă sumă maximă definită în prealabil. Operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul sau pe mare.
Noul regulament asigură un acces îmbunătăţit şi gratuit al cetăţenilor la comunicaţiile de urgenţă, incluzând şi opţiunea de localizare a apelantului. Operatorii se vor asigura că cetăţenii sunt informaţi că au posibilitatea de a apela serviciile de urgenţă utilizând numărul „112”, numărul european unic pentru apelurile de urgenţă, şi că au la dispoziţie şi alte mijloace de accesare a serviciilor de urgenţă, de exemplu mesajele text în timp real sau aplicaţiile disponibile pentru persoanele cu handicap.
Până în iunie 2023, operatorii îi vor informa automat pe clienţi, prin intermediul unui mesaj text, cu privire la mijloacele alternative pe care le au la dispoziţie pentru a accesa serviciile de urgenţă.
Noul Regulament privind roamingul stabileşte tarife cu ridicata mai mici. Pentru serviciile de date, noul regulament stabileşte următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicata: 2 euro/GB în 2022, 1,8 euro/GB în 2023, 1,55 euro/GB în 2024, 1,3 euro/GB în 2025, 1,1 euro/GB în 2026 şi 1 euro/GB începând din 2027. Pentru apelurile vocale: 0,022 euro/minut în perioada 2022-2024 şi 0,019 euro/minut începând din 2025. Pentru mesajele SMS: 0,004 euro/SMS în perioada 2022-2024 şi 0,003 euro/SMS începând din 2025.
Normele urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2022, în timp util pentru ca cetăţenii să poată beneficia în continuare, în roaming, de preţurile practicate pe pieţele naţionale.
Sursa: AGERPRES