Comisia Juridică din Senat a respins propunerea legislativă a USR de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție

Comisia Juridică din Senat a respins azi propunerea legislativă a USR de desființare a Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și punerea în acord a legilor justiției cu recomandările Comisiei de la Veneția, a raportului GRECO și a recomandărilor din MCV.

USR spune, într-un comunicat, că senatorii PNL și ALDE au lipsit de la lucrările Comisiei. Senatorii UDMR s-au abținut, iar cei de la PSD au votat împotrivă.

Propunerea legislativă a trecut tacit de Camera Deputaților și a intrat în dezbatere la Senat.

Senatorul USR George Dircă a argumentat în cadrul Comisiei Juridice că desființarea Secției Speciale este recomandată și solicitată atât de către organizațiile europene de specialitate cât și de către instanțele și parchetele din țară însumând peste 1.200 de magistrați.

  • Comisia de la Veneția a confirmat ceea ce noi de la USR am propus printr-un proiect de lege și anume- desființarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților- care nu este decât un instrument politic folosit de către PSD în scopuri inadmisibile pentru un stat de drept. Secția a devenit, practic, un obstacol în lupta împotriva corupţiei întrucât nu există o jurisdicție definită clar iar conducerea Secției nu este una independentă de zona politică devenind vulnerabilă în fața șantajului și a compromisului”, a spus Dircă.

GRECO, grupul de experți care urmăresc dacă statele membre respectă standardele anticorupție, au prezentat un Raport în luna iulie 2019 în care s-a recomandat vehement desființarea Secției Speciale pe care o consideră drept „o anomalie”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare