Comisia de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor români sezonieri la cules de sparanghel, s-a întrunit luni în prima sa şedinţă, în care a stabilit regulamentul de funcţionare. Preşedintele Comisiei, Radu Oprea, a anunţat că parlamentarii comisiei vor trimite scrisori către toate instituţiile implicate, urmând să fie audiaţi inclusiv miniştri.
„Astăzi am stabilit cum arată regulamentul şi, de asemenea, am stabilit că vom trimite adrese către toate instituţiile implicate în acea perioadă în ceea ce am văzut cu toţii la televizor: 2.000 de români prezenţi în Aeroportul de la Cluj. În acea perioadă existau restricţii foarte puternice, existau dispozitive în care MAI, Ministerul Sănătăţii, MApN erau prezente. Românii trebuiau să stea acasă. (…) Vom chema la audieri, începând cu cei care sunt responsabili locali, prefecţii, prefectul de Cluj, prefecţii din judeţele care au fost puternic afectate în acea perioadă şi de unde a provenit majoritatea celor care se aflau la Cluj în acea zi. De asemenea, preşedinţii Consiliilor judeţene, dacă va fi necesar, şi sigur cei care au coordonat dispozitivele, cei care erau oameni cu responsabilitate în MAI, în MApN. La final vom audia şi miniştri: ministrul afacerilor externe, ministrul muncii, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul transporturilor, ministrul sănătăţii, pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări care îi preocupă pe toţi cetăţenii României”, a declarat Radu Oprea la Senat.
Senatorul PSD a precizat că obiectivul comisiei este acela de a afla cum au ajuns 2.000 de muncitori să plece în starea de urgenţă, cine i-a contactat, cum au luat decizia.
„Toate aceste răspunsuri le putem afla de la ei.. Vom contacta şi ONG-urile din România care au semnat şi au avut poziţii foarte puternice în acea perioadă, încercând să lămurim cât mai repede toate dedesubturile acestei „operaţiuni sparanghelul”, pentru că aşa a rămas deja în mentalul colectiv. (…) Nu există o listă completă a românilor muncitori sezonieri şi ne bazăm foarte mult pe „cei care au fost activi în această perioadă”, a mai spus Radu Oprea.
Înfiinţatea comisiei de anchetă a fost aprobată săptămâna trecut de Parlament, la solicitarea PSD, ALDE şi Pro România.