Comisia pentru afaceri europene din Senat a organizat un seminar cu tema „Familia în societatea românească”

Comisia pentru afaceri europene, la inițiativa președintei comisiei, senatorul Gabriela Crețu, a organizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, seminarul cu tema „Familia în societatea românească și pregătirea copiilor și tinerilor pentru viața de familie”. 

„Scopul acestui seminar, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei a fost de a sublinia importanţa familiei pentru indivizi şi societate, de a conştientiza influența proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familia, de a promova modele viabile destinate protecţiei sociale a copilului și familiei”, se arată într-un comunicat de presă.

La eveniment au participat parlamentari, ambasadori, reprezentanți ai instituțiilor statului responsabile de elaborarea politicilor publice destinate copilului și familiei, oameni din domeniul protecţiei copilului, educaţie, justiţie, autorităţi locale, precum și culte religioase.

„Evenimentul din acest an a continuat seria de manifestări iniţiate de FICE România și de Comisia pentru afaceri europene. Totodată, organizatorii au dorit să aducă la cunoștința publicului preocupările constante pe care le au în ceea ce privește domeniile educației, protecţiei şi promovării drepturilor copilului și familiei din România, al îmbunătăţirii şi profesionalizării serviciilor destinate copiilor”, mai scrie în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare