Comisia pentru bugete a Parlamentului European cere o creştere de 10 miliarde de euro a bugetului UE până în 2027, pentru multiplele crize geopolitice

Comisia pentru bugete a Parlamentului European (BUDG) a solicitat miercuri o creştere de 10 miliarde de euro a bugetului UE până în 2027, pentru ca blocul comunitar să poată face faţă multiplelor crize geopolitice, transmite AFP.

Poziţia eurodeputaţilor a fost aprobată cu o largă majoritate (23 de voturi pentru, trei voturi contra şi trei abţineri). Textul urmează să fie supus votului în plenul PE la Strasbourg pe 4 octombrie, după care va fi negociat cu Consiliul UE, ce reuneşte cele 27 de state membre.

Or, acestea din urmă nu şi-au adoptat deocamdată mandatul de negociere.

Pentru a face faţă consecinţelor pandemiei de COVID-19 şi războiului din Ucraina care au sporit nevoile de finanţare, Comisia Europeană a propus în 20 iunie o suplimentare a bugetului UE cu 66 de miliarde de euro pentru perioada 2024-2027, în speranţa ajungerii la un acord până la finalul anului.

Concret, executivul UE prezentase un pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru ajutorarea Ucrainei, dintre care 17 miliarde de euro drept subvenţii şi 33 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, acestea din urmă nefiind luate în calcul în totalul finanţărilor suplimentare.

Bruxellesul propusese 15 miliarde de euro suplimentare pentru gestionarea migraţiei (consolidarea controlului frontierelor şi cooperarea cu ţările terţe), precum şi 10 miliarde de euro pentru sporirea investiţiilor în tehnologiile viitorului (digitalizare, tranziţia verde, biotehnologii).

Cele 10 miliarde de euro suplimentare cerute de eurodeputaţi vizează gestionarea migraţiei, investiţiile în noile tehnologii pentru a îmbunătăţi competitivitatea economiei europene şi o rezervă pentru a răspunde la crize.

”Cerem acum Consiliului să accelereze luarea deciziei sale şi să vină la masa negocierilor”, a declarat eurodeputata social-democrată Margarida Marques, co-raportoare a PE privind cadrul financiar multianual al UE.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare