Parlament: Comisiile de buget au decis majorarea punctului de pensie cu 40%

Deputații și senatorii din Comisiile de buget au aprobat miercuri proiectul rectificării bugetare cu amendamente, unul dintre acestea vizând abrogarea articolului care prevede că punctul de pensie se majorează cu 14%. Astfel, rămâne în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Comiisiile de buget au decis astfel menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1.775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare în integralitate a legii referitoare la sistemul public de pensii.

Parlamentarii au mai decis alocarea sumei suplimentare 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, potrivit agerpres.ro.

Tot în şedinţa de miercuri, comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an.

Un alt amendament adoptat spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare