Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au avizat favorabil proiectul de buget

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au avizat favorabil, miercuri, proiectul de buget pe 2022 al Societăţii Române de Radiodifuziune, cu 22 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului, SRR va avea în 2022 un buget de 370.000.000 de lei credite de angajament şi 370.000.000 de lei credite bugetare, ambele cu 2,05% mai mari decât anul acesta.

„Bugetul alocat, pentru care ne-am luptat, reprezintă o parte din bugetul necesar pentru acest an, va avea ca efect imposibilitatea încheierii angajamentelor până la finele anului, cum probabil că ştiţi (…). Prin urmare, vom fi foarte atenţi cu banii cheltuiţi, vom face tot ce ne stă în putinţă ca radioul public să funcţioneze optim. Vom încerca să valorizăm resursele umane, principala comoară a radioului public şi să punem la dispoziţia celor care îndeplinesc obiectivele misiunii publice a radioului public tot cea ce au nevoie să îşi îndeplinească serviciul pe care îl au. Aşteptăm ca la momentul rectificării să stăm şi noi puţin mai liniştiţi până la finalul anului. Radioul public de patru ani de zile nu a mai primit niciun fel de indexare. Salariaţii radioului public (…) au salarii cu mult sub media venitului brut pe ţară, cu 1.200 de lei sub acest venit brut, ceea ce îi demotivează, ceea ce le creează o stare de temere şi acolo lupta este aceea de a-i remotiva şi de a-i pune pe un făgaş motivant, pentru a-şi putea îndeplini misiunea pe care o au”, a declarat preşedintele – director general al radioului public, Răzvan Dincă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare