Comitetul Liderilor din Senat a respins cererea USR de discutare în regim de urgență a propunerii legislative a USR de eliminare a amenzilor ca urmare a aplicării prevederilor din OUG 129/2021.
Propunerea legislative a USR ar fi prevenit abuzurile autorităților publice față de cetățeni și ar fi dus la anularea amenzilor contravenționale stabilite prin procese-verbale de constatare din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a propunerii USR.
Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat: „Felul în care a fost gândit și implementat OUG 129/2021 este o tâlhărie și nu are nimic de a face cu combaterea pandemiei. Faptul că, parcă dinadins, datele dispar după 15 zile din serverele autorităților, iar oamenilor nu li se trimite niciun mail de confirmare a completării PLF-ului în momentul în care o fac arată că cei care au gândit și implementat aplicația au avut în vedere amenda și banii și nu s-au gândit nicio clipă la oameni. Este încă un abuz al statului față de cetățenii onești, o măsură clasică de formă fără fond, stat care doar vrea să ia cu japca banul din buzunar oamenilor corecți și care au completat formularele.”
De asemenea, propunerea legislativă a USR mărește perioada de stocare a formularului PLF la șase luni, pentru a se preveni ștergerea datelor înainte ca o persoană să fie sancționată contravențional pentru necompletarea formularului PLF.