Companiile E-Distribuţie din cadrul grupului Enel au implementat o soluţie avansată de cartografiere a reţelelor de energie electrică, unică în România, pentru exploatarea mai sigură a acestora şi creşterea calităţii alimentării cu electricitate.
„Companiile E-Distribuţie, operatorii de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului Enel, au implementat soluţia Global Repository & 3D Modelling, prin care reţeaua de energie electrică operată în Bucureşti şi în cele 10 judeţe din ţară este recreată digital, urmând fidel caracteristicile reţelei originale. Scopul principal este de a uşura accesul la reţea în special în zonele greu accesibile, de a efectua inspecţii virtuale şi, astfel, de a corecta eventuale anomalii, înainte ca acestea să ducă la producerea de avarii”, se arată într-un comunicat al grupului Enel, remis marţi AGERPRES.
Soluţia Global Repository & 3D Modelling permite colectarea de date sub formă de nori de puncte şi imagini în timpul unor inspecţii efectuate cu elicopterul, drona, scanerul laser terestru sau cartografiere mobilă, şi apoi vizualizarea integrată a acestora printr-o serie de interfeţe digitale: Modulul de Vizualizare şi Panoul Unic Cartografic. Acesta din urmă constituie un punct de acces unic pentru toate informaţiile despre reţea, pentru toate nivelurile de tensiune şi toate procesele.
Potrivit sursei citate, principalele funcţionalităţi ale soluţiei sunt vizualizarea reţelei şi întocmirea devizelor pentru lucrările de extindere a reţelelor electrice, pornind de la reprezentarea cartografică a reţelei, vizualizarea informaţiilor topologice şi alfanumerice ale reţelei electrice precum şi vizualizarea şi căutarea geografică a informaţiilor colectate: nor de puncte, fotografii, criticităţi.
Alături de beneficiile pentru consumatori – creşterea calităţii procesului de alimentare cu energie electrică şi scăderea numărului avariilor, Global Repository & 3D Modelling are multiple avantaje şi pentru modelul de operare intern al E-Distribuţie: integrarea activităţii de proiectare şi întocmire a devizelor pornind de la reprezentarea cartografică a reţelei; reprezentarea cartografică a locurilor de consum şi integrarea cu datele alfanumerice din baza de date comercială; definirea de modele de reprezentare cartografică pentru a răspunde solicitărilor autorităţilor administrative; eficientizarea activităţilor de mentenanţă, proiectare şi management al activelor.
„Global Repository & 3D Modelling este una dintre multiplele soluţii digitale avansate care fac parte din Grid Blue Sky, un proiect extins al Enel, menit să faciliteze implementarea unui nou model de operare, pentru gestionarea integrată şi eficientă a reţelelor, având la bază o organizare de tip platformă. Este o soluţie unică în România, care ne permite să vedem până la cel mai mic detaliu toate componentele reţelei, inclusiv distanţe între elemente sau interferenţa cu vegetaţia, ceea ce ne aduce un avantaj extraordinar în gestionarea reţelei şi prevenirea avariilor. Reţeaua digitală nu mai este acum doar un deziderat, ea a prins contur şi accelerăm dezvoltarea ei cu ajutorul soluţiilor digitale complexe pe care le implementăm şi în România şi pentru care ne instruim colegii”, a declarat directorul general al E-Distribuţie, Monica Hodor.
Alte funcţionalităţi ale soluţiei urmează a fi dezvoltate, precizează Enel.
Global Repository & 3D Modelling se adaugă altor funcţionalităţi şi servicii digitale lansate în ultimii doi ani de către companiile E-Distribuţie, câteva dintre acestea fiind vizita virtuală, un serviciu inovator prin care vizităm clienţii online pentru a stabili cele mai potrivite soluţii de racordare pentru locuinţele lor, şi audienţele digitale sunt câteva dintre acestea.
E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Muntenia sunt companiile din cadrul grupului Enel în România, care au ca activitate distribuţia energiei electrice. Anual, companiile E-Distribuţie distribuie peste 15 TWh de energie electrică prin peste 133.000 de km de reţea – linii electrice subterane şi aeriene, de înaltă, medie şi joasă tensiune, prin intermediul a 286 staţii de transformare şi 24.315 posturi de transformare.
Sursa: AGERPRES