Comunicat de presă
Protestul “MĂTURILOR”
Protest față de tergiversarea dosarului “Motociclistul” de catre Poliția Ilfov
Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, între orele 12 – 13,va alea loc un protest autorizat în fața Ministerului Afacerilor Interne, pe trotuarul aflat lângă statuia lui Iuliu Maniu.
Protestul este organizat de un grup de tineri împreună cu reprezentanți ai site-ului www.ecopolitic.ro, cei care au postat un articol legat de suspiciunile mari cu privire la tergiversarea dosarului ”Motociclistul”, dosar instrumentat de Poliția Ilfov.Acest dosar pare a fi un dosar școală în care foste și actuale cadre ale MAI s-ar parea ca lucrează impreună pentru a-l scăpa/acoperii pe un fost coleg.Suspiciunile au continuat si in legatura cu IML-ul in sensul ca alcoolemia autorului accidentului a scazut progresiv.
Va fi un protest inedit, fiind primul protest din România în care participanții vor avea si vor oferii, ca un gest simbolic, mături conducerii si anumitor departamente din cadrul MAI sugerând, prin mesajul ”Vă ajutăm să faceți curățenie în propriile birouri!”, să se autosesizeze cu privire la acest dosar – ”Motociclistul”, și a suspiciunilor legate de activitățiile din cadrul Poliției Ilfov.
Aceste suspiciuni au fost prezentate pe platforma www.ecopolitic.ro. Pentru mai multe detalii legate de acest caz puteți accesa link-ul urmator https://ecopolitic.ro/dosarul-motociclistul-tinut-la-sertar-de-politia-ilfov/
În cadrul acestui miting se va intocmi un memoriu cu privire la suspiciunile legate de acest caz – dosarul ”motociclistul”, la care se va adăuga, într-un plic, un pachet format dintr-o măturică și un faraș, simbolurile protestului.Aceste pachete se vor expedia către toate direcțiile din cadrul MAI ( Cabinetul Ministrului, Corpului de Control al Ministrului,etc.) cât și Poliției Ilfov.
Data,
21.11.2014
www.ecopolitic.ro