Comunitatea română din Ucraina a fost vizitată de şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Comunitatea română din Ucraina a fost vizitată de şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, Gheorghe Cârciu, a informat, marţi, Consulatul României din Solotvino.

Conform aceleiaşi surse, vizita a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie săvârşită în dimineaţa zilei de duminică, 19 februarie, la biserica Sfinţii Mihail şi Gavril din Solotvino. Activităţile au continuat, la Apşa de Jos, cu vizitarea Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia şi a Centrului Cultural al Românilor din Transcarpatia, delegaţia română fiind întâmpinată şi însoţită de preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.

Cea de a doua zi a vizitei din Transcarpatia a înaltului demnitar român a început cu o întâlnire a acestuia cu preşedintele Consiliului Comunităţii Teritoriale Solotvino, care a permis o trecere în revistă a principalelor preocupări şi proiecte actuale şi de perspectivă ale autorităţilor locale şi ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, menite să vină în sprijinul comunităţii româneşti din dreapta Tisei.

„Au urmat apoi întâlnirile cu mediul asociativ de expresie românească, directorii şcolilor cu predare în limba română şi clerul din satele locuite de membrii comunităţii româneşti din dreapta Tisei, care au evidenţiat atât preocupările acestora, cât şi programele şi proiecte menite să vină în sprijinul lor, avute în vedere sau în curs de derulare la nivelul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României”, se arată într-un comunicat al consulatului.

Programul a continuat cu vizitarea Centrului Multicultural şi a Bibliotecii de la Biserica Albă. Cu acest prilej, elevii Liceului „Alexandru Ciplea” din localitate au interpretat cântece şi au recitat poezii româneşti şi ucrainene.

Seria de activităţi s-a încheiat cu o întâlnire a secretarului de stat Cârciu cu deputaţi ai Consiliului Regiunii Transcarpatia, reprezentanţii conducerii Asociaţiei Culturale Boema OJT şi decanul Facultăţii de Litere din Baia Mare, care a oferit ocazia abordării mai multor teme referitoare la cooperarea în domeniul educaţiei, inclusiv din perspectiva deschiderii la Solotvino a unei extensii a Universităţii din Cluj.

Primul moment al programului din a treia zi a fost reprezentat de o vizită la biserica de lemn din Apşa de Mijloc, atestată documentar în anul 1428, precum şi de o întâlnire cu preotul paroh al bisericii ortodoxe din localitate, ce a permis o mai bună familiarizare a oficialului român cu specificul local. Delegaţia a vizitat apoi spitalul din Apşa de Jos, dotat cu echipamente medicale de ultimă generaţie, precum şi cu o ambulanţă ultra modernă, obţinute cu ajutorul fondurilor europene şi al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR).

Cu prilejul aniversării Zilei Internaţionale a Limbii Materne, a fost depusă o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu aflat în curtea Liceului Slatina din Solotvino. Delegaţia a asistat, de asemenea, la un program de cântece şi poezii din creaţia românească, susţinut de elevii liceului.

Următorul moment al programului a prilejuit vizitarea Liceului „Mihai Eminescu” din Solotvino, de asemenea, o unitate de învăţământ cu predare în limba română, unde discuţiile au abordat din nou tema programelor şi proiectelor Departamentului pentru Români de Pretutindeni în domeniul învăţământului destinate şcolilor cu predare în limba română din Transcarpatia.

„Am subliniat oportunitatea deosebită, oferită elevilor şi profesorilor, de noile programe de finanţare, inclusiv prin intermediul proiectelor transfrontaliere. Un exemplu concludent este proiectul VirtualLab, finanţat cu fonduri europene şi implementat cu succes la Liceul Mihai Eminescu, în baza cooperării transfrontaliere” a spus Gheorghe Cârciu, citat în comunicat.

Vizita care a avut loc în perioada 19-21 februarie s-a încheiat cu vizionarea unui program artistic dedicat Zilei Internaţionale a Limbii Materne, prezentat prin grija Şcolii de Arte din Solotvino. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare