Concert Regal Caritabil – pe 25 octombrie, pe scena Ateneului Român

Concertul Regal Caritabil, la care vor participa tenorul Ioan Hotea şi mezzosoprana Martiniana Antonie, alături de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea, va avea loc pe 25 octombrie, la Ateneul Român.

Programul muzical al concertului, aflat la cea de a 14-a ediţie în organizarea Fundaţiei Regale Margareta a României, este compus din lucrări de operă şi operetă, arii şi duete semnate de Gioacchino Rossini, Georges Bizet, Charles Gounod şi Richard Strauss.

Concertul se va desfăşura în prezenţa membrilor Familiei Regale a României, ca în fiecare an, evenimentul fiind punctul de întâlnire pentru mulţi susţinători ai artei şi culturii, printre care se numără diplomaţi, personalităţi din sfera culturală şi lideri din lumea afacerilor, precum şi donatori, sponsori ori simpatizanţi ai Fundaţiei Regale Margareta a României.

‘Graţie susţinerii oferite unei cauze nobile, Fundaţia îşi propune să finanţeze în fiecare an un număr de 30 de burse, acordate prin programul Tinere Talente. Prin aceste burse, tineri muzicieni sau artişti vizuali primesc susţinere materială pentru a-şi acoperi cheltuielile legate de dezvoltarea darurilor artistice şi acces la oportunităţi vitale pentru cariera lor, precum masterclassuri, sesiuni de mentorat cu personalităţi ale lumii artistice şi participarea la evenimente artistice importante’, a informat Fundaţia, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

În rotonda Ateneului Român va fi deschisă o expoziţie realizată de tinerii artişti vizuali, bursieri ai programului Tinere Talente, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel, în perioada taberei de creaţie interdisciplinară de la Balcic, din luna august a acestui an.

Biletele pot fi achiziţionate de pe www.eventim.ro.

Concertul Regal Caritabil va fi transmis live pe TVR Cultural şi la Radio România Muzical.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se numără printre partenerii media ai evenimentului.

Concertul Regal are loc în mod tradiţional în data de 25 octombrie – ziua de naştere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundaţiei alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.

De-a lungul timpului, fondurile acumulate din sponsorizări şi donaţii strânse la Concertul Regal Caritabil au depăşit suma de 1.800.000 de euro.

Până în prezent, 410 burse au fost acordate tinerilor talentaţi, provenind din medii cu venituri reduse, iar cu sprijinul oferit de mentori şi prin promovarea susţinută aceştia au obţinut realizări remarcabile atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Programul Tinere Talente a fost recunoscut de patru ori drept cel mai bun program de artă şi cultură din România, laureat în anii 2013, 2015, 2017 şi 2022 la Gala Societăţii Civile.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare