Instituţiile din subordinea Ministerului Culturii organizează, anul acesta, o serie de evenimente specifice, derulate în întreaga ţară, dar şi în spaţiul online, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale.
„Unul dintre cele mai preţioase bunuri ale acestei naţiuni este, fără-ndoială, Cultura Română! Duminică, mai mult ca oricând, va fi prezent în mintea şi în sufletul nostru cel care a marcat societatea românească prin opera sa, Ziua Culturii Naţionale fiind în mod special aleasă în ziua în care s-a născut poetul naţional Mihai Eminescu, un reprezentant universal al culturii noastre. Va fi o zi de dublă sărbătoare, în care aş vrea să simţim cu adevărat bucuria şi semnificaţia unui asemenea moment şi să ne amintim că principalul liant al unei societăţi este şi trebuie să rămână Cultura. Să ne lăsăm, aşadar, încântaţi şi alinaţi de tot ceea ce ne oferă, înclinându-ne în faţa celor care fac posibil acest miracol. De la obiceiuri păstrate în toate colţurile ţării, la oameni de cultură valoroşi şi artişti-tezaur care duc pretutindeni în lume frumuseţea şi unicitatea acestui neam, România reuşeşte să rămână o destinaţie culturală cu tradiţii de neclintit, dar deschisă, totodată, noutăţii”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.
Mai multe muzee vor avea accesul gratuit duminică, 15 ianuarie, sau chiar program prelungit. Totodată, compozitorii români sunt celebraţi în cadrul acestor evenimente, programele concertelor sau recitalurilor punând accent pe creaţia românească.
Personalitatea centrală a evenimentelor organizate la nivel naţional va fi Mihai Eminescu, cel care se năştea la 15 ianuarie 1850 şi care ne-a lăsat o importantă moştenire culturală. De asemenea, Ministerul Culturii organizează la Opera Naţională Bucureşti, în data de 15 ianuarie 2023, ora 19:00, un spectacol susţinut de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijor – Daniel Jinga. Spectacolul va fi transmis, în direct, pe posturile TVR1 (19:00 – 19:40), TVR Cultural şi TVR Moldova (începând cu ora 19).
Programul artistic va fi oferit de către de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijor Daniel Jinga, alături de invitaţii Nicu Alifantis & Simphonicu, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic şi Alexandru Pleşca.