Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prin Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, anunţă demararea unui concurs internaţional de soluţii pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia.
„Soluţia care va fi aleasă pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia va trebui să răspundă aşteptărilor publicului, dar şi locuitorilor din Constanţa. Avem deja parteneriatul încheiat cu Ordinul Arhitecţilor pentru a amenaja această plajă nouă. Ne dorim să creăm o plajă complet diferită, dar care să poată concura cu orice plajă din lume, astfel încât să poată fi exploatată corespunzător, în total echilibru cu ceea ce înseamnă arhitectură modernă, protejarea naturii şi a biodiversităţii. Sper că aceste chestionare vor fi completate de cât mai mulţi cetăţeni astfel încât să putem contura o soluţie ideală pentru plaja din Mamaia, care să devină o atracţie nu numai pentru români, dar şi pentru turiştii din alte ţări”, a menţionat ministrul Barna Tanczos, într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis joi AGERPRES.
Etapa consultărilor publice reprezintă un pas esenţial în definirea nevoilor viitorului proiect, precizează ANAR.
„Ca primă etapă în procesul de consultare publică amintit mai sus, atât constănţenii, cât şi turiştii, sunt invitaţi să participe la completarea a câte unui chestionar electronic dedicat. Aceste chestionare îşi propun să răspundă unor întrebări generale cu privire la felul în care acest nou proiect de amploare ar putea deservi atât locuitorii, cât şi utilizatorii de sezon înainte de a se intra în detaliile tehnice ale proiectării sale. Întrebările chestionarelor urmăresc să contureze profilul viitoarei amenajări a plajelor din Mamaia, de la dotările pe care acestea ar trebui să le aibă (zone de relaxare, spaţii pentru copii, porţiuni de vegetaţie, spaţii pentru activităţi nautice, unităţi de alimentaţie publică etc.) la importanţa pe care o are plaja în viaţa localnicilor şi a turiştilor. Deoarece se bazează exclusiv pe calitatea soluţiilor propuse, concursurile au rezultate cu valoare ridicată pentru utilizatori, crescând calitatea generală a spaţiului public şi a fondului construit. Atribuirea contractelor publice prin concurs de soluţii este modalitatea cea mai sigură de iniţiere şi derulare a proiectelor ample de infrastructură şi amenajare a spaţiului public”, notează Ministerul Mediului.
Potrivit sursei citate, atât constănţenii, cât şi turiştii sunt invitaţi să participe, până pe data de 10 iunie 2022, la completarea unei serii de chestionare care fac parte dintr-un amplu proces de consultare publică cu cetăţenii.
În cadrul acestui proces, pe lângă demersul curent, vor avea loc şi mese rotunde cu actorii locali, menite să alinieze direcţiile temei de proiectare cu nevoile viitorilor utilizatori.
La finele lunii aprilie, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care operatorii economici de pe litoral vor putea încheia, anul acesta, acte adiţionale pentru închirierea prin încredinţare directă a noilor plaje create.