Condițiile puse de USR pentru acordarea votului de învestitură Guvernului Orban

Constatând lipsa de voință politică pentru declanșarea rapidă a unor alegeri anticipate, USR reiterează posibilitatea de a acorda votul de învestitură unui guvern minoritar de tranziție, dar numai cu îndeplinirea anumitor condiții.

Am sperat până în ultima clipă că domnul președinte Iohannis va înțelege cât de important este ca PSD să nu mai primească încă o șansă, obținând răgazul să se refacă. Am sperat că ne vom mobiliza rapid pentru declanșarea anticipatelor, astfel încât să putem face reformele profunde de care România are nevoie, să nu repetăm scenariul din 2016, iar PSD să nu mai revină la guvernare pentru 10 ani de acum înainte. Domnul președinte a decis altceva. Prin urmare, noi ne reafirmăm intenția de a vota un guvern de tranziție cu îndeplinirea câtorva condiții clare, începând cu alegerea primarilor în două tururi”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Cerem președintelui Iohannis și premierului desemnat Orban ca în procesul de formare a majorității necesare învestirii guvernului să includă și condițiile USR PLUS. Altfel, USR nu va da votul de învestitură în Parlament. Toate condițiile noastre pot fi îndeplinite de Parlament într-o zi de muncă. Dacă există o majoritate, atunci aceste proiecte vor trece. Dacă nu există, atunci guvernul Orban va fi mereu prizonierul partidelor pesediste din Parlament. Un guvern prizonier al pesedismului nu va fi nici mai bun nici mai folositor oamenilor decât un cabinet pesedist cu acte in regula”, a explicat Dan Barna.

Pachetul legislativ trebuie să vizeze următoarele modificări:

– Adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi – esențială pentru legitimitatea aleșilor locali și recuperarea democrației la nivel local.

– Adoptarea inițiativei „Fără Penali în Funcții Publice” pentru care au semnat peste un milion de români.

– Desființarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori, dintre care mulți au comis noi fapte de violență.

– Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziția de comisar european ce revine României.

Celelalte obiective legate de cuprinsul mandatului noului Guvern vor fi discutate cu Premierul desemnat.

De asemenea, pentru ca parlamentarii USR să-și dea votul guvernului de tranziție, spun eu, este nevoie ca din echipa guvernamentală să nu facă parte persoane fără pregătire, persoane cu probleme de integritate sau susținători ai USL-ului de tristă amintire.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare