Europarlamentarul USR Alin Mituța spune că am văzut cu toții câtă rezistență la reforme există în România în domeniul sănătății, iar odată cu noul guvern, „e clar că nu ne putem aștepta în niciun caz la schimbările profunde de care avem nevoie”.
„Vestea mai bună este că putem impune reforme de la nivel european. Sunt membru în grupul de lucru pentru sănătate în plenara Conferinței privind Viitorul Europei unde am 5 priorități care pot ajuta și România și Europa:
Standarde minime de calitate a serviciilor medicale la nivel european, cu resurse financiare alocate, protocoale sanitare uniforme dar mai ales criterii clare de cheltuire a banilor publici în domeniul sănătății.
O listă a medicamentelor esențiale la nivelul UE completată de garanții de disponibilitate și de furnizare, prin achiziții comune europene, stocuri, negocieri de prețuri comune, astfel încât niciun pacient să nu se găsească în situația să nu găsească un medicament de care are nevoie.
Construirea unei rețele UE pentru transplant de organe și pentru tratamente înalt specializate, precum cele pentru mari arși. România nu face parte din nicio rețea europeană de transplant iar pentru tratamente complexe suntem dependenți de bunăvoința spitalelor europene. Avem nevoie de o cooperare structurată europeană în aceste domenii.
Un plan de acțiune al UE pentru bolile rare, astfel încât milioanele de persoane care suferă de aceste boli să aibă o șansă să descopere și să trateze afectiunile de care suferă oriunde în Europa.
Crearea unor planuri integrate pentru bolile cardiovasculare și bolile mintale pe modelul Planului UE pentru Cancer”, a scris Mituța, pe Facebook.