CONFLICT IN PSD PE TEMA ONG-urilor.Ministrul Gabriel Petrea desființează proiectul de lege privind ONG-urile, inițiat de Nicolae şi Pleşoianu: E RESTRICTIV IAR MINISTERUL NU IL SUSȚINE !

   Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea a declarat vineri că va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor, precizând că proiectul social-democraților Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, aflat în dezbaterea Parlamentului, e restrictiv, iar ministerul nu îl susţine.

    Declarațiile vin în contextul în care, plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum. Proiectul va ajunge, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional și care au atras foarte multe critici din partea societății civile.

  Petrea a arătat că ministerul a transmis în punctul de vedere negativ dat proiectului lui Nicolae şi Pleşoianu că prevederile acestora sunt „extrem de restrictive” şi că „nu sunt benefice pentru dezvoltarea societăţii civile în contextul actual din România”.

„Practic (proiectul ministerului, n.r.) se îndreaptă către o transparentizare mai lejeră. (…) Noi nu am fost de acord cu forma iniţială care îngrădea foarte mult activitatea ONG-urilor”, a spus Petrea, menţionând că proiectul ministerului va fi lansat în dezbatere publică în maximum două săptămâni.

  • Ministerul Consultării Publice va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor

Ministrul Petrea a precizat că

”Există în momentul de faţă la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social un proiect de act normativ care modifică în totalitate OUG 26/2000 (care reglementează activitatea fundaţiilor şi asociaţiilor, n.r.). Aceste modificări vin în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ONG-urile şi sunt menite să debirocratizeze foarte mult situaţia actuală, în condiţiile în care legea care guvernează acum asociaţiile şi fundaţiile este din 2000”.

El a arătat că este nevoie de o modificare legislativă în domeniul ONG-urilor, doar că aceasta trebuie făcută în funcţie de necesităţile şi de opţiunile societăţii civile.

„Noi aducem modificări în multe capitole din lege, nu doar în ceea ce priveşte transparetizarea activităţii acestora. Şi noi suntem de părere că o transparentizare a activităţii ONG-urilor e necesară, dar ea trebuie făcută la fel cum e pentru toate celelalte entităţi juridice din România, şi nu (trebuie, n.r.) o îngrădire a activităţii acestora”, a precizat Petrea, făcând astfel o paralelă între proiectul lui Nicolae şi Pleşoianu şi cel pe care intenţionează ministerul Consultării publice să-l lanseze.

  • Proiectul ministerului va fi lansat în dezbatere publică în maximum două săptămâni.

  • ONG-urile de utilitate publică vor funcționa pe perioadă determinată

„Şi pe zona de utilitate publică avem amendamente şi modificări pentru că în momentul de faţă nu avem procedură de retragere a utilităţii publice, de monitorizare. Cred că e necesar să avem monitorizare pe utilitate publică, să vedem dacă scopul pentru care s-a cerut utilitatea publică e îndeplinit, să fie pe perioadă determinată”, a mai spus Petrea.

    Ministrul Petrea a mai precizat că diferențele dintre modificările aduse de cei doi parlamentari PSD și proiectul ministerului sunt legate în primul rând de faptul că ele trebuiesc dezbătute cu ONG-urile.Ministrul precizând că se vor aduce modificări în multe capitole din lege nu doar în ceea ce priveşte transparetizarea activităţii acestora.Ministrul este de părere că o transparentizare a activităţii ONG-urilor e necesară, dar ea trebuie făcută la fel cum e pentru toate celelelate entităţi juridice din România şi nu o îngrădire a activităţii acestora.S-a mai precizat că doar în urma discuţiilor cu ONG-urile, ministerul o să propună o modificare la lege.

Întrebat dacă a discutat cu cei 2 iniţiatori ai acestei modificări a legii ONG-urilor, Petrea a declarat că :

„Noi am trimis punct de vedere, am spus foarte clar că acele amendamente sunt extrem de restrictive şi nu sunt benefice pentru dezvoltarea societăţii civile în contextul actual din România.„

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare