Confruntări violente în Kosovo între forțele de ordine și sârbi: 12 răniți; Belgradul a trimis armata sârbă la graniţă: Ne îndreptăm spre linia roșie

Ziua de vineri a cunoscut explozia violenței în Kosovo. Conform presei de la Belgrad, autoritățile de la Priștina au încercat să preia, cu ajutorul forțelor speciale, clădirile administrative din localitățile Kosovska Mitrovica, Leposavic, Zubin Potok și Zvečan, din nordul majoritar sârb, scrie r3media.ro.

Angajații municipalităților respective, sârbi, au protestat prin adunarea în fața clădirilor, rezultând confruntări cu forțele de ordine ale Priștinei.

Forțele speciale au folosit grenade lacrimogene împotriva manifestanților. S-au auzit și focuri de armă.

Conform corespondenților de la fața locului, citați de televiziunea sârbă de stat, 12 persoane au fost rănite, în urma confruntărilor.

Situația a declanșat o reacție de urgență la Belgrad. Președintele Vucici a semnat un ordin prin care pune armata în stare de luptă, ordonând deplasarea spre linia administrativă cu Kosovo.

Ministrul Apărării de la Belgrad, Miloș Vučevici, a declarat că situația escaladează și se îndreaptă spre „linia roșie”.

„Acum câteva minute, președinte a emis un ordin prin care a ridicat la maximum gradul stării de luptă a Armatei. Armata și-a început activitățile, ceea ce face Kurti ne duce către linii roșii, nu mai este un joc. Este amenințată siguranța tuturor celor care locuiesc în acele zone”, a spus acesta.

În context, merită menționat că majoritatea sârbă din nordul Kosovo a boicotat recentele alegeri din această provincie, parțial recunoscută la nivel internațional.

Anterior, sârbii se retrăseseră din instituțiile provizorii, comune cu albanezii, din Kosovo.

Între Belgad și Priștina există un acord de normalizare a relațiilor, care include și formarea unei comunități a municipalităților în care există o majoritate sârbâ. Până acum, Priștina a refuzat să implementeze acest punct, ceea ce a dus la o situație tensionată între cele două părți.

În ianuarie 2023, președintele Vucici a spus că a primit un ultimatum din partea marilor puteri pentru a recunoaște independența Kosovo.

În decembrie 2022, doi tineri sârbi, printre care un copil de 11 ani, au fost împușcați înainte de Crăciunul ortodox de un etnic albanez.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare