Partidul Social Democrat se va reuni pe 24 august într-un Congres ordinar pentru a-şi alege noua conducere şi a-şi desemna candidatul la alegerile prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Decizia a fost luată de Consiliul Politic Naţional al partidului, reunit vineri la Palatul Parlamentului.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat în urmă cu o lună, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale.
PSD și PNL au stabilit la începutul acestei luni ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 1 decembrie, iar cele două tururi ale prezidențialelor pe 24 noiembrie și 8 decembrie.
După mai multe săptămâni de negocieri fără rezultat, PSD și PNL au anunțat pe 4 iulie, după o ședință fulger, că s-au înțeles asupra calendarului electoral pentru prezidențiale și parlamentare. Au susținut atunci că au ținut cont de opțiunile partidelor consultate: alegeri la termen și renunțarea la comasarea scrutinurilor.
Sursa: Știrile TVR