Congresul Alianţei Forţelor de Dreapta liberal-conservatoare a ratificat, sâmbătă, constituirea alianţei formate din Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache şi a validat candidatura lui Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale.
Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a afirmat că intrarea în această competiţie este „apogeul” carierei sale, iar candidatura sa nu reprezintă „un moft”.
„Intrarea în această competiţie este apogeul carierei mele politice şi este lucrul care mă onorează cel mai mult în toţi cei 35 de ani de când am intrat în politică, de când am îmbrăcat haina liberală şi de când slujesc cetăţenii români, indiferent ce funcţie publică am deţinut de-a lungul timpului. Nu am intrat în cursa asta ca să mă aflu în treabă, nu am intrat în cursa asta ca să fiu un candidat oarecare. Am intrat în competiţia pentru funcţia de preşedinte al României cu voinţa de a câştiga, cu voinţa de a da izbânda de care are nevoie România pentru a reveni pe drumul drept”, a declarat Orban.
Potrivit acestuia, candidatura sa este rezultatul unei munci şi a unui efort pe care l-a făcut de 35 de ani, indiferent ce funcţie a avut.
„Ce trebuie să ştiţi şi ce trebuie să ştie românii: pe mine nu m-a paraşutat nimeni la ultimul etaj al puterii. Pe mine nu m-a suit nimeni în niciun lift ca să mă ducă fără niciun fel de efort la ultimul etaj al puterii. Sunt omul care am pornit de jos, dintr-o familie de oameni simpli, care mi-au dat ceea ce trebuie să aibă orice om cu şapte ani de acasă: dragostea faţă de semeni, respectul faţă de cei mai mari şi mai în vârstă, dorinţa de a reuşi doar atunci când meriţi. Şi pe baza puterilor mele am urcat treaptă cu treaptă, etaj cu etaj, fără să fiu ajutat, fără să fiu împins la spate, ci dimpotrivă, fiind îmbrâncit pe scări de fiecare dată”, a spus Ludovic Orban.
El a susţinut că primul şi cel mai important angajament pe care şi-l ia este ca în România să existe o democraţie autentică, veritabilă, „nu o partitocraţie în care cei care au carnetul bun nu trebuie să respecte legea, iar cei care n-au carnetul de partid sunt călcaţi în picioare”.
De asemenea, Ludovic Orban a afirmat că în viaţa sa nu a stat în „poziţia ghiocel” şi nu o va face nici de acum înainte, menţionând că, în calitate de preşedinte, va transparentiza toate cheltuielile publice.
„Nu voi fi un preşedinte jucător, voi fi un preşedinte luptător, un preşedinte care se luptă pentru valorile, principiile, ideile şi soluţiile care sunt potrivite şi necesare în România, un preşedinte care se luptă cu oricine, cu orice fel de inamic care va încerca să stea în calea aplicării programului pe care vreau să îl aduc pentru ţara noastră. Voi fi un preşedinte care va respecta Constituţia, dar voi fi un preşedinte care va face mult mai mult decât ceea ce îi cere Constituţia, pentru că România are nevoie de un preşedinte care să fie implicat 100%, de dimineaţă până seară, în aducerea României pe direcţia corectă în postura de stat european respectat”, a explicat el.
„Duceţi-mă în turul doi şi îl bat pe Ciolacu de îi sună apa în cap”, a transmis Ludovic Orban.