Congresul american spune că SUA trebuie să se pregătească pentru posibile războaie simultane cu Rusia şi China

SUA trebuie să se pregătească pentru posibile războaie simultane cu Rusia şi China, prin extinderea forţelor convenţionale, consolidarea alianţelor şi ameliorarea programului de modernizare a armelor sale nucleare, a declarat joi, la un panel, un grup bipartizan numit de Congres, potrivit Reuters.

Raportul Comisiei pentru Postură Strategică survine pe fondul tensiunilor cu China din cauza Taiwanului şi a altor probleme şi al înrăutăţirii fricţiunilor cu Rusia din cauza invaziei acesteia în Ucraina.

Un înalt oficial implicat în redactarea acestui raport a refuzat să spună dacă briefingurile de informaţii ale grupului au arătat vreo cooperare între China şi Rusia în domeniul armelor nucleare.

„Suntem îngrijoraţi că ar putea exista o coordonare finală între ele într-un anumit fel, ceea ce ne duce la această construcţie cu două războaie”, a declarat oficialul sub rezerva anonimatului.

Aceste constatări ar putea duce la modificarea actualei strategii de securitate naţională a SUA, care prevede câştigarea unui conflict în timp ce un altul este descurajat şi ar necesita o creştere uriaşă a cheltuielilor pentru apărare, pe fondul unui sprijin incert din partea Congresului.

„Recunoaştem realităţile bugetare, dar credem, de asemenea, că naţiunea trebuie să facă aceste investiţii”, apreciază în prefaţa raportului Madelyn Creedon, preşedintă a Green Marble Group şi fost şefă adjunctă a agenţiei care supraveghează armele nucleare americane, şi vicepreşedintele grupului, Jon Kyl, fost senator republican.

Raportul acestui grup contrastează cu poziţia preşedintelui american Joe Biden, potrivit căreia arsenalul nuclear actual al SUA este suficient pentru a descuraja forţele combinate ale Rusiei şi Chinei, notează Reuters.

„Statele Unite şi aliaţii lor trebuie să fie pregătiţi să descurajeze şi să învingă simultan ambii adversari”, declară Comisia pentru Postură Strategică. „Ordinea internaţională condusă de SUA şi valorile pe care le susţin sunt în pericol din partea regimurilor autoritare chineze şi ruseşti”, conform acesteia.

Congresul a înfiinţat acest grup format din şase democraţi şi şase republicani în 2022 pentru a evalua ameninţările la adresa Statelor Unite şi a recomanda schimbări la nivelul forţelor convenţionale şi nucleare americane.

Ameninţările din partea Chinei şi a Rusiei s-ar putea acutiza în perioada 2027-2035, de aceea „trebuie luate decizii acum pentru ca naţiunea să fie pregătită”, se arată în raportul de 145 de pagini.

Potrivit raportului, programul de modernizare a armelor nucleare americane pe termen de 30 de ani, care a început în 2010 şi a fost estimat în 2017 că va costa 400 de miliarde de dolari până în 2046, trebuie să fie finanţat integral pentru a putea fi modernizate întregul arsenal de focoase, sistemele de lansare şi infrastructura aferentă.

De asemenea, trebuie să fie prelungită durata de activitate operaţională a submarinelor cu rachete balistice şi să fie desfăşurate mai multe arme nucleare tactice în Asia şi în Europa, se menţionează în text.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare