Conservatorii din GERB câştigă alegerile europene şi legislative din Bulgaria (exit-polluri)

Partidul populist de centru-dreapta GERB, al fostului premier Boiko Borisov, a câştigat duminică alegerile generale din Bulgaria, al şaselea scrutin parlamentar anticipat din ultimii trei ani în această ţară balcanică, cu între 26,2% şi 28,1% din voturi, înaintea coaliţiei proeuropene şi reformiste PP-BD, cu aproape 16%, indică primul exit poll, citat de EFE, scrie Agerpres.

Pentru locul al treilea luptă cot la cot partidul prorus şi ultranaţionalist „Renaşterea” şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), care reprezintă minoritatea turcă a ţării. Ambele formaţiuni sunt creditate cu între 12% şi 15% fiecare, potrivit sondajelor publicate de trei institute diferite.

GERB, avându-l în frunte pe fostul premier Boiko Borisov şi susţinut de DPS, condus de controversatul om de afaceri Delyan Peevski, acuzat de corupţie, a format până în martie o coaliţie cu PP-BD, care a inclus un sistem de rotaţie a posturilor între cele două partide.

Cu toate acestea, pactul a fost rupt între aceşti parteneri inegali din cauza lipsei de înţelegere privind lupta împotriva corupţiei şi reformele sistemului judiciar.

Bulgaria se confruntă cu o criză politică fără precedent din 2021, cu 12 încercări eşuate de a forma un guvern, iar dacă rezultatele de duminică se confirmă, totul indică că vor avea loc din nou alegeri legislative la sfârşitul verii, al şaptelea scrutin în ceva mai mult de trei ani.

Rezultatul alegerilor europene a fost foarte asemănător în Bulgaria, potrivit sondajelor, notează EFE.

„Atât timp cât Peevski şi Borisov sunt în poziţia de a lua decizii, nu vor exista conversaţii cu ei. Am văzut deja că avem viziuni diferite pentru Bulgaria şi vom continua să luptăm pentru viziunea noastră”, a declarat duminică fostul premier Kiril Petkov, de la PP-DB, după ce a votat la Sofia.

Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene şi unul dintre cele mai corupte state din blocul comunitar, a fost afectată de schimbări dese de guverne de când protestele anticorupţie din 2020 au contribuit la răsturnarea unei coaliţii conduse de partidul de centru-dreapta GERB.

Preşedintele Rumen Radev a trebuit să numească cinci guverne interimare din 2020 pentru a conduce ţara, deoarece alegerile succesive şi neconcludente au dus la coaliţii instabile care s-au prăbuşit rapid.

Bulgaria are mare nevoie de o perioadă de guvernare stabilă şi funcţională pentru a accelera fluxul de fonduri UE către infrastructura deficitară şi pentru a o împinge să adere la euro şi să participe pe deplin la spaţiul Schengen deschis al Europei.
Planurile de aderare la zona euro au fost deja amânate de două ori din cauza ratării ţintelor de inflaţie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare