Rob Porter, secretarul personalului de la Casa Albă, a demisionat după ce a fost acuzat public de două foste soţii de violenţă conjugală, acuzații pe care le-a negat însă vehement.
Decizia lui Porter de a se retrage din funcție a venit la scurt timp după ce „The Daily Mail“ şi „The Intercept“ au publicat articole în care erau prezentate mărturii ale celor două foste soţii ale lui Porter, Colbie Holderness şi Jennifer Willoughby, care denunţau abuzuri fizice şi psihologice, a relatat afp.com.
De asemenea, au fost prezentate două fotografii în care Holderness apare cu un ochi vânăt, ea susținând că a primit un pumn de la Rob Porter.În aceste condiții, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a anunțat, miercuri, că Porter demisionează, dar că va asigura „tranziția“.
Totodată, în cadrul unui briefing de presă, ea le-a citit jurnaliștilor un comunicat semnat acesta.
„Aceste acuzaţii scandaloase sunt pur şi simplu false. Am făcut fotografiile date mass-media acum aproape 15 ani şi realitatea din spatele lor nu este în niciun caz apropiată de ceea ce se spune“, se arată în comunicat.
Porter nu este un personaj foarte cunoscut publicului larg, însă el îl însoțea adesea pe președintele SUA în călătoriile făcute în afara Washingtonului. Presa a relatat că ar fi fost implicat activ în pregătirea discursului susținut de Donald Trump la Forumul Economic de la Davos.
Potrivit „The Daily Mail“, el ar avea o relație cu consiliera lui Trump pe probleme de comunicare Hope Hicks.