Consiliul Concurenței, despre plafonarea prețurilor: Să ne păstram calmul

Plafonarea preţurilor la energie ar însemna un pas înapoi în dezvoltarea pieţei, iar autorităţile ar trebui să ia măsuri care au sens economic, prin care să fie ajutaţi doar consumatorii care au nevoie, a afirmat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a participat la conferinţa „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa, potrivit Agerpres.

„Se discută mult de plafonare. Nu putem influenţa bursele de energie, piaţa angro, care sunt parte din piaţa europeană. Unde putem şi vrem să luăm măsuri este relaţia între furnizori şi clienţi, industriali sau casnici, pe asta o putem influenţa. Putem să ne uităm la taxe, să subvenţionăm o parte din ele, ce se propune în momentul de faţă, dar nu putem afecta bucăţi care nu sunt sub controlul nostru. În al doilea rând, asta este o preferinţă personală: nu aş vrea ca din criza asta să facem un pas înapoi, să ne întoarcem în cerc. Trebuie să ne păstrăm calmul, să găsim măsuri care au sens economic, adică pe cele care ţintesc ajutorul”, a susţinut Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, dacă la gaze creşterile de preţ sunt trecătoare, la electricitate tarifele vor rămâne mari mai mulţi ani de acum încolo.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare