Consiliul Concurenței din România va coordona un nou proiect finanțat de UE pentru asistență autorității de concurență din Republica Moldova

Consorțiul condus de Consiliul Concurenței din România și din care fac parte și autoritățile de concurență din Lituania și Polonia a fost selectat pentru a implementa, în Republica Moldova, proiectul UE de Twinning „Consolidarea capacității instituționale ale Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii de concuren ță și ajutor de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale UE”.

„De peste 15 ani, autoritățile de concurență din România și Moldova au fost angajate într-o cooperare bilaterală intensă și au dezvoltat relații profesionale și personale puternice și durabile. Suntem onorați să ni se încredințeze implementarea acestui proiect, alături de parteneri puternici precum omologii noștri din Lituania și Polonia, în contextul în care, recent, au fost demarate negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Partenerii proiectului vor sprijini aplicarea eficientă a legilor privind concurența și ajutorul de stat și îmbunătățirea capacității instituționale și administrative a Consiliului Concurenței din Moldova pentru a acționa ca o autoritate de concurență similară cu cele din UE. Proiectul, care va dura 27 de luni și este programat să înceapă în prima parte a lunii octombrie 2024, este finanțat cu 1,5 milioane EUR de la Comisia Europeană. Gestionarea administrativă și financiară a proiectului va fi asigurată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare