Consiliul Europei: „Guvernul azer să garanteze securitatea şi respectarea drepturilor omului pentru armenii care rămân în regiunea Karabah”

Consiliul Europei a cerut luni Azerbaidjanului să respecte dreptul celor care au plecat din Nagorno-Karabah – enclava separatistă asupra căreia Baku şi-a reimpus recent controlul total – „de a se întoarce acasă în siguranţă şi demnitate”, informează AFP.

„Îndemn guvernul azer să garanteze securitatea şi respectarea drepturilor omului pentru armenii care rămân în regiunea Karabah, inclusiv drepturile lor la tratament echitabil şi la protecţie împotriva violenţei, intimidării şi urii”, a declarat într-un comunicat comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic.

„Grupurile vulnerabile, precum răniţii sau persoanele care au nevoie de îngrijiri, persoanele în vârstă, femeile şi copiii, trebuie să fie protejaţi cu precădere. Autorităţile ar trebui de asemenea să vegheze la aceea ca drepturile celor ce au plecat să fie pe deplin respectate, inclusiv dreptul de a se întoarce la ei în siguranţă şi demnitate”, a adăugat comisarul, ce se va deplasa „în curând” în Armenia.

Luând notă de recenta desfăşurare a unei misiuni a Naţiunilor Unite în regiune, Mijatovic a apreciat de asemenea drept „crucial să fie garantat accesul liber şi neîngrădit” pentru lucrătorii umanitari şi misiunile internaţionale de apărare a drepturilor omului, „în toate zonele şi către toate persoanele afectate de actualele circumstanţe”.

După o ofensivă-fulger a forţelor azere, luna trecută, în urma căreia au murit circa 600 de oameni, aproape toată populaţia armeană a fugit din republica autoproclamată Nagorno-Karabah, care a anunţat că va fi dizolvată de la începutul anului viitor.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare