Consiliul Fiscal: Intrarea într-un ciclu post-pandemie ar putea avea loc la finele acestui an

Intrarea într-un ciclu post-pandemie ar putea avea loc la finele acestui an, începutul anului 2023, mai ales dacă ratele de vaccinare vor fi la nivel înalt şi se va atinge o imunizare cvasi-generală, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, potrivit Agerpres.

„Obstinaţia unor analişti în a susţine că ne aflăm în ciclu post-pandemic este stupefiantă – mai ales că valul 5 al pandemiei îşi arată colţii în Europa. Se poate vorbi însă despre un ciclu post-lockdown, ce a debutat în ultima parte a anului 2020, chiar dacă închideri şi redeschideri parţiale au loc până la ieşirea clară din pandemie. Se va intra într-un ciclu post-pandemie posibil la finele acestui an, început de 2023, mai ales dacă ratele de vaccinare vor fi la nivel înalt şi se va atinge o imunizare cvasi-generală”, a menţionat Daniel Dăianu, în articolul „PIB-ul în pandemie: o relevanţă informaţională diminuată?”, publicat pe pagina de internet a Consiliului Fiscal şi pe blogul OpiniiBNR.ro.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, „viaţa s-a deteriorat în pandemie, iar victimele omeneşti înseamnă suferinţe pentru familii, pierderi pentru avuţia umană”, iar aceste pierderi, alături de evoluţii notate în articol, au „impact de durată asupra PIB-ului potenţial”.

„Dereglările în lanţurile de aprovizionare/producţie au condus la costuri de tranzacţie mai mari, coabitare de penurie şi surplusuri pe pieţe”, a afirmat Dăianu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare